Servicii de îngrijire și înfrumusețare la masculin – Part I
Bărbatul modern a demonstrat că știe cum și că poate face diferența, atunci când e necesar. A arătat că este capabil să manifeste devotament față de ceea ce îi place cu adevărat să facă și, deși acest lucru este demn de admirat, trebuie să recunoaștem că așa a ajuns bărbatul modern să se suprasolicite… treptat, treptat.
Viața agitată pe care o duce nu va întârzia să își pună amprenta nu doar pe psihicul său, ci și pe fizicul său. Oricât ar încerca să evite acest lucru, știm cu toții ca ritmul accelerat conduce la numeroase carențe ce vor stimula neplăceri precum căderea părului, albirea firelor de păr din barbă sau de pe cap, uscarea tenului, înmulțirea punctelor negre și ale impurităților la nivelul pielii, pierderea de calciu prin creșterea necorespunzătoare a unghiilor… și lista poate continua.
Barber Deluxe s-a hotărât să militeze prin activitatea sa, pentru răgazul și răsfățul de care un bărbat are nevoie, pentru a face față tuturor provocărilor pe care le întâmpină!
De aceea, în locațiile noastre vei găsi mereu personal specializat, pregătit să îți răspundă la orice întrebări și să îți ofere cele mai potrivite sfaturi! Îmbinăm acest aspect cu atmosfera relaxantă și vibe-ul frizeriilor de odinioară și rezultă locația ideală pentru bărbatul modern ce are nevoie de un moment de respiro și un look mai fresh!
Și ca să înțelegi mai bine ce poți descoperi în barbershop-urile Barber Deluxe, vom discuta punctual despre serviciile de frizerie bărbați, pe care ți le punem la dispoziție!
SERVICII DESTINATE ÎNGRIJIRII PODOABEI CAPILARE
Această categorie înglobează servicii menite să se îngrijească de toate aspectele părului și scalpului.
Indiferent că ai nevoie de un spălat și aranjat rapid, că ți-ai rezervat ceva timp pentru o tunsoare mai deosebită, că au ieșit primele fire albe și vrei să le acoperi cu un vopsit, că te-ai hotărât să îți lași scalpul să respire o perioadă cu un ras complet sau că ai mare nevoie de un tratament care să contribuie la îndesirea părului, barberii noștri specializați în frizeria de odinioară sunt pregătiți să îți vină în ajutor.
În ceea ce privește freza unui bărbat, lucrurile sunt destul de simple: trebuie să arate mereu bine! De aceea, frizerii Barber Deluxe au cunoștințele necesare pentru a te răsfăța cu servicii precum:
- Spălat & Styling
- Tuns din foarfecă și mașină
- Ras capilar cu prosop la cald
- Vopsit
- Tratament cu keratină
- Masaj capilar cu loțiune tonică
SERVICII DESTINATE ÎNGRIJIRII BĂRBII
Nu poți spune că ești pe barba ta, până nu înveți cum să o îngrijești cât mai bine! Asta pentru că nu este tocmai ușor să întreții firele de păr astfel încât să îți complimenteze chipul, trăsăturile.
Echipa Barber Deluxe știe exact de ce ai nevoie pentru a-ți transforma barba dintr-o bătaie de cap, într-o podoabă care să te scoată din anonimat. Vrei să știi despre ce e vorba? Păi despre…
- Contur cu brici sau ață
- Tuns barbă
- Vopsit barbă
- Bărbierit cu prosop la cald
Dacă ești convins că știi ce ți se potrivește cel mai bine, rămâne doar să ne contactezi atunci când ai nevoie de mâna executantă care să se îngrijească de look-ul tău, dar dacă e mai mult parcă și nu știi ce vrei, lasă specialiștii noștri să îți facă ce știu ei!
Da, pentru a fi siguri că experiența ta la Barber Deluxe va fi una pozitivă, îți asigurăm și consultanța necesară care te va ajuta să îți descoperi și înțelegi stilul.
Ok, să recapitulăm: avem servicii care îți vor face părul să arate mai bine, scalpul să fie mai hidratat și barba să se așeze exact așa cum trebuie.
Dar răsfățul nu se termină aici!
Mai avem numeroase servicii pe care pur și simplu trebuie să le descoperi! Așa că le-am adunat pe toate într-o continuare a acestui material.
Rămâi cu ochii pe activitatea noastră online și află mai multe despre îngrijirea și înfrumusețarea la masculin!